vineri, 9 septembrie 2011

Poveste


Dimineaţa cerul este plumburiu şi stropii cad monoton,aproape muzical peste frunzele ce îşi jelesc şi ultimele rude căzute intr-un abis fară margini.Copacii se înconvoaie,spre pamânt,şi încearcă să acopere cu degetele lor subţiri ultima brumă de sperantă.
În jur domneşte liniştea,nici măcar propria-mi respiraţie nu o mai aud.
Deschid ochii...Şi cobor încet,fară să-mi mişc corpul,fac doi paşi către bucătaria micuţa,dar când eram atât de aproape mă prabuşec,nu mai simt nimic,înafară de nişte schije metalice ce îmi străpung pieptul scurt.Îmi pun mâna pe sân,incercând să diminuez durerea.Stig pe cineva,dar toate uşile îmi sunt închise acum.
Răman aşa preţ de câteva secunde,sau poate zile,luni,ani?
Cine poate şti...aici sunt numai eu,cu timpul meu personal şi cu miliarde de cioburi ce se rasucesc in mine,făra nici o direcţie.
Când m-am ridicat,afară era lumină si razele plăpande ale rasăritului se strecurau printre draperiile brodate cu flori,ajungând pâna la ochii mei roşii.Am clipit de doua ori,am înghiţit în sec,simţind un gust amar şi înecăcios, iar rasuflând am simţit un puternic miros de pucioasă.
M-am ridicat uşurel în picioare,iar când călcam pe pământul umed si meschin,îmi simţeam fiecare mişcare,ca şi cum ar fi prima.Îmi mişcam cu o precizie falsă mâinile,dar nu pentru a avea o ţinuta impunătoare,ci pentru că simţem totul pentru prima oară.
Parcă mirosul ploii îmi inunda pentru prima oară nările,iar camaşa albă de noapte era pentru prima şi ultima oară cand mi se lipea de coapse.
Parcă vedeam frunzele mucegăite si pline de apă cum se tavălesc printre leşuri ,în timp ce soarele îşi cânta ultimele cântece de vară.
Era ca şi cum totul lua abia acum amploare pentru mine,sau poate aşa era.Poate pâna acum aveam pe urechi piane dezacordate,iar pe ochi ochelari de cal.
Iar aşezându-ma pe bancă mi-am luat capul în mâini,aşteptând.Au trecut timpi haihui pritre şuviţele mele,pâna când să simt iarăşi o mâna caldă pe umerii mei reci şi o doină lasată de strabuni,ce rasună tocmai de printre crestele îndepărtate ale Bucegilor.
Iar acum când toată furtuna e sfârşită,închide iubite ochii si uită-ţi lumea alături de foile unui roman inspirat din propria-ţi răsuflare.


Adio lume populată de feţe cenuşii...Bine ai venit univers propriu!

sâmbătă, 18 iunie 2011

Can you feel the love tonight


E doar o alta noapte pustie si deasupra noastra e cerul
In care se pierd ochii tai
Dusi departe in galaxii.
Iar noi suntem doar doua constelatii abstracte si albastre
In care se pierde cerul.
trupurile noastre,sufletele noastre sunt duse departe in spiralele verzi ce ne incalzesc
Luna noastra de mister si departate
Casele noastre
Orasul nostru,doar noi pe strazile lipsite de oameni
Ce aduna licuricii aurii ce le sting si le lumineaza in dans
adunand intr-un bulgare doar glasurile noastre ce se inalta,se inalta,se inalta
Spre bolta noastra instelata.

marți, 14 iunie 2011

luni, 23 mai 2011

Ai atins vreodata raiul?

Sa fii in mijlocul unei ape,noaptea cand nimfele ies de printre salciile ce plag atingandu-se de lacul ce tremura in unde ce lucesc vegheate de luna si sa stai langa o statuie de marmura ce se iubeste cu pianul cu clape ce stralucesc in lumina pala.Gingasia unui preludiu sa te invaluie ca niste voaluri albe si sa te cuprinde sa te arunce intr-un somn adanc imbibat cu vise si sperante ce nu se sfarsesc pana cand dimineta nu le spulbera.Sa simti ca mirosul salcamilor iti inunda fiinta si iti lumineaza sufletul cu fiecare floare ce iti cade in parul mangaiat de apa. Sa stai acolo pentru totdeauna si la ureche sa iti sopteasca himere versuri si cuvinte fermecatoare,neintelese.Sa fii vesnic in noaptea parfumata de sanzieze…Raiul…Inseamna ca ai atins raiul.

sâmbătă, 23 aprilie 2011

Sonata lunii

Linii rupte in trei
Linii rupte in doua parti inegale
Linii rupte in mii de cioburi de luna
Ce se cuprind unele pe altele
Si se prind de coapsele dezvelite
Si cad usor intr-un somn adanc
Luminat de raze stinse
Invelit in clapele unui pian
Ce isi canta ultimele partituri

Se leagana iar si iar in tacere.

sâmbătă, 26 martie 2011

Heblu si aplauze


Poti spune"Sunt eu"intr-o o mie de feluri dar nu vei gasi niciodata eul tau constant deoarece azi esti tu si maine...cine poate sti?Acum poti sa tipi ca tu esti tu mai tarziu vei sopti.
Totul se schimba ametitor de repede si tu insuti te schimbi alaturi de lume.Astepti ceva,o minune,o speranta pe marginea unui trotuar ud si nu vine nimeni,dar in spatele tau toti trec,vin si pleaca,mereu in zbor nebun,iar tu...noi...ii asteptam degeaba pe cei ce nu vor trece pe acesta sosea muta.
Iar cand ne intoarcem spre oameni nu vom mai fi primiti si ne vom uita rataciti la ochii lor de sticla ce ne alunga dintre ei.Unii se vor prabusii la pamant,altii le vor intoarce spatele si unii se vor duce printre ei,dar totusi nefiind niciodata acolo in totalitate.
Eu ma voi intoarce la strada mea pustie si uda pe care vor trece multe vise si sperante,lumi si oameni,scene si cortine,masti si sentimente,caderi si ridicari,zboruri si renasteri,vieti...multe vieti...
Voi fi inconjurata de statui si oameni,dar totusi ce va ramane la urma dupa un zbucium nebun,dupa o cautare infinita?Ce va ramane?Va ramane heblu si aplauze.

miercuri, 16 februarie 2011

Catre*** de A.S.Puskin


Tin minte clipa uimitoare;
In fata mea te-ai aratat
Ca o naluca trecatoare
Si-al frumusetii duh curat.

In larma vietii-mi necurmata,
Intr-o mahnire fara leac,
Gingasul glas prelung sunat-a
Si-n vis vazut-am chipul drag.

Trecut-au anii.In furtuna
Rasccoalei,visele-au pierit.
Uitat-am glasul drag cum suna
Uitat-am chipul tau vrajit.

In bezna grea,in parasire,
Inceata,vremea se scurgea;
Nici zboruri,nici dumnezeire
Nici plans,nici viata nu era.

Sosi candva si-o desteptare,
Si iarasi mi te-ai aratat
Ca o naluca trecatoare
Si-al frumusetii duh curat.

Si bate inima-n uimire,
Si-n preajma ta invie iar
Si zboruri,si dumnezeire
Si plans,si dragoste,si har.